Președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea și soția sa Mihaela Borcea au luat decizia de a divorța de comun acord, se arată într-un comunicat semnat de avocat Lilica Poppa.
„Pentru a informa corect opinia publică, domnul Cristian Borcea și doamna Mihaela Borcea doresc să aducă la cunoștință decizia de a divorța. Clienții noștri precizează că hotărârea de a divorța a fost luată de comun acord. Atât despărțirea cât și partajul vor avea loc pe cale amiabilă. Documentele necesare au fost depuse astăzi 27.04.2011 la Judecătoria Buftea.
Acțiunea nu influențează în nicun fel grija și preocuparea domnului Cristian Borcea și a soției sale doamna Mihaela Borcea pentru viitorul copiilor lor, dorind ca aceștia să nu aibă de suferit. Rugăm opinia publică de a respecta dorința celor două părți de a nu discuta detalile acțiunii de divorț și a partajului dintre cei doi soți”, se arată în comunicatul remis Mediafax.
Cristian și Mihaela Borcea sunt căsătoți de peste 20 de ani și au împreună trei copii. Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER